5 apr. 2013

La psiholog

 photo ar_14007.jpg 

 O sintagmă mai adecvată pentru ceea ce oferă un psiholog clinician, psihoterapeut sau consilier ar putea fi “servicii de sănătate mintală”.

Dacă te confrunţi cu o problemă, dacă vrei să schimbi ceva la tine, să dezvolţi un minus, să cultivi un punct forte sau să “revii” la funcţionarea ta optimă atunci când simţi că nu mai eşti tu, un psiholog te poate ajuta. Poate simţi unele emoţii cu care nu eşti confortabil. Sau poate comportamentul tău te “sabotează” şi nu reuşeşti să fii unitar în ceea ce spui şi ceea ce faci. Poate ai observat unele probleme care au început cu mult timp în urmă, dar niciodată nu te-ai hotărât să le rezolvi. În sfârşit, poate vrei sa atenuezi o problemă care îţi face viaţa mai dificilă, dar nu eşti sigur că cineva te poate înţelege.

Un psihoterapeut te poate înţelege în primul rând pentru că te acceptă aşa cum eşti. Acceptarea necondiţionată implică o atitudine deschisă faţă de un om, indiferent dacă aprobi sau dezaprobi un anumit comportament al său sau o anumită atitudine. Te accept ca om şi empatizez cu tine, dar te ajut să te cunoşti mai bine, să te dezvolţi, să schimbi ce îţi doreşti.

Rolul meu este să observ tot ce îmi dai voie să văd, să cercetez sau să verific ce bănuiesc înainte să trag concluzii, să aplic tot ce ştiu şi am învăţat, să caut soluţii atunci când ştiu că există, să te ajut să înţelegi cauza problemelor tale psihologice, să te ajut să identifici şi mai ales să schimbi anumite gânduri care nu te ajută, să îţi ofer informaţii specializate, dar şi individualizate, într-o formă uşor de înţeles şi de utilizat, să merg alături de tine spre progres, să te ajut să treci peste momentele dificile şi să te bucuri de oportunităţile din viaţa ta.

Durata şedinţelor de psihoterapie variază în funcţie de problemă şi în funcţie de complexitatea cazului. Cel mai frecvent se începe cu o şedinţă de introducere şi o etapă de evaluare psihologică, în care se identifică problemele psihologice şi se încadrează într-o categorie sau într-un diagnostic. Această etapă presupune un interviu cu întrebări standard, discuţii suplimentare şi câteva teste de evaluare psihologică. În urma raportului de evaluare psihologică, se stabilesc scopurile principale pentru psihoterapie.

În mod optim, şedinţele au loc săptămânal şi durează aproximativ 50 de minute. În abordarea cognitiv-comportamentală, şedinţele de obicei se axează pe identificarea emoţiilor şi a comportamentelor nesănatoase şi a gândurilor asociate cu ele. De cele mai multe, emoţiile pleacă de la gânduri de moment sau convingeri mai adânci, pe care le conştientizezi sau nu, dar care afectează felul în care te simţi. O dată ce identifici acele gânduri, psihoterapeutul te ajută să le combaţi. Prin întrebări, prin tehnici cognitive şi exerciţii, începi să vezi şi altfel lucrurile, să schimbi anumite gânduri sau să te gândeşti la o problemă din alte unghiuri. Îţi întelegi mai bine gândurile, cauza pentru emoţiile şi comportamentele tale, iar apoi înveţi să le controlezi mai uşor, să combaţi anumite gânduri care nu te ajută, să gândeşti mai sănătos, să îţi reglezi aşteptările, să nu iei asupra ta unele lucruri, să nu generalizezi sau să catastrofezi anumite situaţii din prezent sau viitor.
În anumite cazuri, se recomandă şi un consult psihiatric de specialitate şi medicatie în paralel cu psihoterapia, însă în multe cazuri se obţin rezultate foarte bune şi de durată în urma psihoterapiei. Psihoterapia te ajută să faci nişte schimbări durabile în modul tău de gândire şi să dobândeşti o serie de tehnici cu care să îţi gestionezi singur emoţiile şi comportamentele, atât în prezent, cât şi pe viitor.

Un psihoterapeut este adesea asociat cu un antrenor. El te ajută să vezi o altă perspectivă şi te învaţă să găseşti mijloace prin care să îţi atingi scopul, să perseverezi şi să progresezi. Stă alături de tine şi te motivează până când tu îţi atingi scopul. Alteori însă, la psihoterapie poate fi şi ca la recuperare. Spre exemplu, dacă ai avut un accident şi trebuie să reînveţi să foloseşti un picior, sau să recuperezi o articulaţie, mergi la recuperare şi uneori doare să faci exerciţiile, dar ştii că numai făcându-le te vei simţi din nou încrezător şi puternic. Şi în final, poate chiar sănătos. Ştii că doar printr-un efort considerabil o să îţi recapeţi mobilitatea.

Ca să lucrezi la o problemă, în primul rând e nevoie să o accepţi. Apoi să ţi-o asumi, şi apoi să te implici activ în rezolvarea ei. Asta adesea implică discutarea unor aspecte problematice din viaţa ta. Însă tot ce îi spui psihologului tău te ajută să fii sincer în primul rând cu tine.

Adesea o persoană vine la psiholog cu o ‘cerinţă’, un obiectiv bine punctat, o problemă deranjantă. Fiecare dintre noi observă manifestarea mecanismelor sale psihologice în comportamentul său cotidian şi în performanţa sa. Pentru a corecta problemele de suprafaţă, comportamentele nesănătoase sau relaţiile problematice cu ceilalţi, este util să identifici emoţiile şi gândurile tale, modul în care ai învăţat să interpretezi evenimentele, acţiunile proprii sau ale celorlalţi. Este util să descoperi cum te sabotează uneori felul în care gândeşti, felul în care acţionezi. Iar apoi, este necesar să le schimbi, dacă vrei să obţii un rezultat durabil.

Astfel, un scop al psihoterapiei constă în rezolvarea problemelor psihologice, prin corectarea anumitor gânduri sau convingeri, adesea subiective şi nu mereu adaptate la realitatea obiectivă, care întreţin intensitatea disfuncţională a unor emoţii şi frecvenţa cu care acestea apar. Scopul acestui proces este ca tu să dobândeşti suficiente cunoştinţe şi abilităţi pentru a face faţă cu succes la situaţiile imprevizibile sau chiar negative de viaţă, să iei cu succes decizii, să rezolvi probleme şi sarcini pe care uneori le eviţi sau amâni, să crezi în tine, să dobândeşti control asupra felului în care gândeşti şi în care interpretezi ce ţi se întâmplă, să alegi cum să te simţi!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu